Ce poate aduce mai aproape două generații decât dragostea pentru animalele de companie?
La Asociația „Sfântul Ioan cel Nou”, am trăit momente de o frumusețe aparte. Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnaziala Jean Bart au venit în vizită, dar nu oricum – ci însoțiți de cei mai buni prieteni ai lor necuvântători: căței blânzi, pisici jucăușe și chiar o pereche de papagali curioși.
Primele momente au fost pline de sfială. O mână tremurândă s-a întins timid spre un cățel care a răspuns cu o privire caldă și o mișcare veselă din coadă. O pisicuță s-a ghemuit liniștită în poala unei bunici care, cu ochii umezi de amintiri, a început să povestească despre motanul ei de demult. Într-un colț al sălii, un domn nevăzător a atins ușor blana moale a unui cățel de terapie, simțind energia caldă și prietenoasă a acestuia. „Parcă îl văd, cu inima” a spus el, iar în jur s-a lăsat o tăcere emoționată.
Între generații s-au țesut punți invizibile, dar puternice. Copiii au ascultat cu fascinație povești despre vremurile trecute, despre cum bunicii lor creșteau animalele cu grijă și dragoste. La rândul lor, cei vârstnici au descoperit cât de mult pot învăța de la cei mici – despre loialitatea unui cățel salvat, despre bucuria unui motan jucăuș sau despre curajul unui papagal care îndrăznea să repete câteva cuvinte, spre amuzamentul tuturor.
😂 Finalul? În hohote de râs! Copiii s-au jucat până la epuizare, bunicii i-au petrecut cu priviri pline de recunoștință, iar despărțirea a venit cu promisiunea unei revederi. „Să mai veniți, că tare bine ne-ați făcut astăzi!” a spus cineva. Și nimeni nu a putut să nu fie de acord.
🙏 Le mulțumim din suflet copiilor, profesorilor și prietenilor lor blănoși pentru această zi care a umplut sufletele tuturor! Uneori, cele mai simple momente sunt cele care rămân cel mai adânc în inimă