În luna octombrie, Asociația „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava a ajuns în Dorohoi, unde, pe lângă serviciile sociale de bază, a oferit pachete cu produse alimentare neperisabile bunicilor Asociației.
Prezența părintelui Vartolomeu Chira, binecuvântarea și cuvântul său de îmbărbătare au adus zâmbetul pe fețele crestate ale buneilor noștri. Îmbrățișarea fiecărui suflet cu grijă și cu compasiune, mirungerea cu untdelemn sfințit au adus puțintică alinare sufletească în inimile vârstnicilor, oferindu-le acea îmbrățișare a inimii.
Angajamentul nostru nu se oprește aici însă. Prin monitorizarea lunară a stării de sănătate a bătrânilor, încercăm să oferim o îngrijire specializată și cât mai conformă necesităților zilnice, înțelegând astfel că fiecare persoană reprezintă un unicat de care trebuie să ținem seama, pe care trebuie să-l sprijinim la tot pasul, întru această călătorie pe marea învolburată a vieții.
Această acțiune este parte a unei inițiative mai ample a Asociației „Sfântul Ioan cel Nou” și subliniază importanța susținerii și îngrijirii persoanelor vârstnice în comunitate. Prin intermediul acestor eforturi, ne străduim să aducem lumină și speranță în viețile celor care au nevoie, reafirmând că fiecare persoană este prețioasă și demnă de iubire și respect.